MAE

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu Avigdor Lieberman

Posted on

ImageMinistrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut luni, 23 decembrie 2013, o întrevedere cu vice-premierul şi ministrul israelian al afacerilor externe, Avigdor Lieberman.

În cadrul discuţiilor, şefii celor două diplomaţii au evocat stadiul excelent al dialogului politico-diplomatic bilateral, reconfirmând legătura specială creată în cei 65 de ani de relaţii bilaterale neîntrerupte.

Cei doi miniştri au realizat o evaluare a măsurilor discutate în rundele anterioare de consultări politice şi au convenit accelerarea demersurilor pentru aprofundarea cooperării pe linia ministerelor afacerilor externe. Ambii demnitari au subliniat interesul pentru organizarea viitoarei reuniuni comune a guvernelor român și israelian, la Bucureşti, în anul 2014.

Totodată, au trecut în revistă stadiul cooperării în plan sectorial, în diverse domenii: economic, investiții, cercetare şi dezvoltare, energie și educație. În sectorul economic, au fost discutate măsuri de sprijin pentru creșterea prezenței firmelor românești în Israel în domeniul construcțiilor, al infrastructurii energetice, petrol și gaze. Ministrul Avigdor Lieberman a împărtășit evaluarea omologului român privind beneficiile pe care le poate aduce prezența experților români în diverse domenii, mai ales domeniul high-tech.

În cadrul întrevederii, ministrul român de externe a solicitat părţii israeliene flexibilizarea şi accelerarea procedurii acordării de vize pe termen lung studenţilor şi oamenilor de afaceri români interesaţi să activeze în Israel, subiect care va fi abordat cu deschidere de partea israeliană.

În contextul discuțiilor a fost abordat şi subiectul extinderii conlucrării româno-israeliene în sensul susţinerii cooperării trilaterale cu Republica Moldova.

Agenda discuțiilor a cuprins și teme referitoare la dosarele internaționale,  cei doi miniştri de externe având un schimb de vederi aprofundat, cu accent pe stadiul negocierilor din cadrul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu. Şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa continuării negocierilor directe în vederea obţinerii unei soluţii  acceptate de ambele părţi – israeliană şi palestiniană.

Vizita ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, în Teritoriile Palestiniene

Posted on

ImageÎn contextul vizitei pe care o efectuează în Statul Israel, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va efectua, la 24 decembrie 2013, o deplasare în Teritoriile Palestiniene, la invitaţia ministrului palestinian al afacerilor externe, Riad al-Malki.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române va avea convorbiri extinse cu omologul său Riad al-Malki, va fi primit de către preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, precum şi de premierul Rami Hamdallah. De asemenea, ministrul Titus Corlăţean va avea o întrevedere cu Mohammed Shtayyeh, ministrul palestinian al reconstrucţiei şi dezvoltării.

În cadrul programului vizitei în Teritoriile Palestiniene, ministrul român al afacerilor externe va participa şi la ceremonia de înfrăţire între Primăria oraşului Bethlehem şi Primăria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti.

În cursul acestei seri, ministrul Titus Corlăţean va participa, în calitate de invitat al preşedintelui Mahmoud Abbas, la slujba de Crăciun care va fi oficiată la Biserica Nativităţii din Bethlehem.

Ghidul de iarnă pentru călătoriile în străinătate

Posted on

ImageMinisterul Afacerilor Externe pune la dispoziţia cetăţenilor români care doresc să îşi petreacă vacanţa de iarnă în afara graniţelor ţării, Ghidul de Iarnă.

Astfel, cetăţenii români au posibilitatea de a obţine informaţii de călătorie detaliate pentru anumite destinaţii turistice (Bulgaria, Elveţia, Ungaria şi Austria).

Ghidul poate fi consultat pe site-ul MAE, rubrica Sfaturi de călătorie, secţiunea Ghiduri de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe a realizat, de asemenea, aât un pliant cât  şi un spot, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în străinătate.

MAE, prin intermediul Departamentului Consular, va continua să realizeze astfel de materiale în scopul informării adecvate a cetăţenilor români care se deplasează în diferite scopuri în afara graniţelor ţării.

Video: http://www.mae.ro/node/23895

Dispută diplomatică între România şi Israel

Aside Posted on Updated on

ImageO dispută diplomatică a apărut între România şi Israel după ce autorităţile de la Bucureşti a refuzat ca muncitori români să lucreze în colonii israeliene din Cisiordania, informează Mediafax.

Negocierile între guvernele de la Bucureşti şi Ierusalim pe această temă au eşuat în urmă cu un an, dar ambasada Israelului din România a relansat de curând discuţiile cu Executivul român, potrivit postului de radio al armatei israeliene.

Precedentul Guvern al României a cerut asigurări din partea Ministerului israelian de Externe că muncitorii români nu vor fi angajaţi pentru lucrări de construcţii în coloniile din Cisiordania. Guvernul israelian a respins această solicitare.

Avi Primor, fost ambasador israelian în Germania şi la Uniunea Europeană, a explicat că România “nu face decât să urmeze politica UE, care nu este îndreptată împotriva Israelului, ci împotriva colonizării şi ocupaţiei”.

“În contextul reluării negocierilor israelo-palestiniene, Guvernul israelian se pretează la tot felul de provocări, anunţând în cel mai dur mod posibil o serie de proiecte de construcţii în colonii”, a precizat Avi Primor.

Uniunea Europeană a adoptat în iulie măsuri care vor intra în vigoare pe 1 ianuarie 2014 şi care prevăd încetarea cooperării cu instituţii şi companii israeliene care au activităţi în zone palestiniene şi siriene aflate sub control militar israelian.

Ministrul de Externe Titus Corlățean a criticat ambasadele occidentale

Posted on Updated on

52a9933d95f9cf6c22000001

Ministrul de Externe Titus Corlățean a criticat ambasadele occidentale care au avut ieri reacții dure la modificările aduse de Camera Deputaților Codului Penal.

Ministrul le-a reproșat diplomaților că au vorbi cu presa și nu cu reprezentanții ministerului atunci când s-au declarat îngrijorați că modificările la Codul Penal s-au făcut fără consultare publică.

Ministrul de Externe a spus că reprezentanții ambasadelor ar fi putut discuta cu reprezentanți ai MAE, cu el însuși și cu reprezentanții instituțiilor care se ocupă de problemele respective, mai degrabă decât ca ministerul să primească din presă vestea nemulțumirii lor.

Titus Corlățean a spus că, dacă ar fi existat dialog direct, partea română ar fi putut oferi explicații despre deciziile luate în Parlament.

Codul Penal a fost modificat de parlamentarii români, astfel încât ei nu vor mai putea fi cercetați de DNA și ANI. Ambasadele occidentale i-au criticat pe parlamentarii români.

„Amendamentele la Codul Penal adoptate în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România”, avertizează ambasada SUA la București.

Oficialii americani mai spun că modificarea Codului Penal „reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească”. Reacții asemănătoare au venit și din partea Ambasadelor Olandei și Marii Britanii la București și de la Comisia Europeană.

„Urmărim cu atenţie şi îngrijorare actualele măsuri legislative”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Germaniei, remis Digi24.

„Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse”, se arată în reacția Ambasadei Marii Britanii.

„Această schimbare nu a fost adusă în discuţie în niciun moment. Din punctul nostru de vedere, este o decizie la care nu ne aşteptam”, a spus Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Camera Deputaţilor a aprobat o modificare legislativă importantă: prin schimbarea unor articole din Codul Penal, parlamentarii s-au scos din categoria funcţionarilor publici. Au redus, prin aceeaşi decizie din plen, şi pedeapsa pentru conflictul de interese de la cinci la trei ani.

Desant diplomatic la Parlament. Ambasadele le-au cerut explicații aleșilor despre modificările Codului Penal

Posted on Updated on

52aa085795f9cf985c000000Eveniment cum rar s-a mai văzut, astăzi, în Parlament: un desant diplomatic cu misiunea de a afla ce-au avut de gând deputaţii atunci când au modificat Codul Penal. Reprezentanţii misiunilor Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Olandei s-au întâlnit de urgenţă cu deputaţii din Comisia juridică. Întâlnirea a fost cu uşile închise.

Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, reprezentanţii mai multor ambasade acreditate la Bucureşti au venit la Parlament pentru a discuta cu aleşii despre schimbările radicale pe care aceştia vor să le facă în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

O nuanţă interesantă vine din partea ambasadorului Olandei – el a precizat pentru Digi24 că a fost invitat și a dat curs invitației deputaților. Vineri este rândul reprezentanților Statelor Unite să se întrețină cu deputații juriști.

Dincolo de tentativa de a-i lamuri pe diplomați, valul de reacții capătă astăzi dimensiuni importante. Victor Ponta și Crin Antonescu spun că proiectul modificării Codului ăenal trebuie rediscutat. Deputatul PSD care ar fi stat la originea operațiunii de modificare a Codului penal spune că este imposibil: legea a trecut.

Ambasadorii Franţei şi Olandei, dar şi adjunctul misiunii diplomatice a Germaniei la Bucureşti au cerut explicaţii deputaţilor din Comisia juridică, cei care au iniţiat atât modificarea Codului Penal cât şi Legea graţierii. Mâine, reprezentanţii Ambasadei SUA se vor duce şi ei la Parlament.

Read the rest of this entry »